Bucureștenii primesc apă caldă cu țârâita, Nicușor Dan trăiește într-o „TERMOFICARE PARALELĂ”

Bucureștenii primesc apă caldă cu țârâita, Nicușor Dan trăiește într-o „TERMOFICARE PARALELĂ”

Este an electoral, iar Nicușor Dan – primarul general al Capitalei – își dorește să obțină un nou mandat. În consecință, prezintă din ce în ce mai des informații din care reiese că reușește, încetul cu încetul, să învingă „moștenirea grea” a vechii administrații a Bucureștiului. Numai că, dacă la o primă vedere, susținătorii săi și bucureștenii, în general, ar putea fi încântați de „realizările” edilului, în substrat nu se prezintă dacât date în așa fel „cosmetizate” încât să se ofere imaginea unor victorii impresionante ale lui Nicușor Dan.

Nicușor Dan reușește să își păstreze un optimism demn de o cauză mai bună, anunțând că lucrurile – la nivelul termoficării din București – din ce în ce mai bine.

La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, edilul dădea sfoară în țară că sistemul de termoficare din București funcționează la capacitate de 99%, asta în condițiile în care sute de blocuri din Capitală au fost sunt afectate din cauza avariilor, fără apă și căldură, atmosfera fiind înghețată la propriu. (mai multe informații AICI)

Nicușor Dan se laudă că învinge „moștenirea grea” a vechii administrații a Capitalei

Anunțurile efervescente ale lui Nicușor Dan continuă, iar ultima postare de pe Facebook a primarului general al Capitalei a transmis că investițiile făcute – în mandatul său – în reabilitarea sistemului de termificare a Capitalei au redus „pierderile de apă caldă din rețea”.

Au fost înlocuiți 100 km de conductă, iar pierderile s-au redus cu 12 %, a precizat Nicușor Dan. Evident, nu a uitat să trimită și o „săgeată” către vechea administrație, spunând că pierderile de atunci ajunseseră la 50 %.

Acest grafic arată cum investițiile susținute în reabilitarea sistemului de termoficare din Capitală au redus pierderile de apă caldă din rețea.

Concret, prin înlocuirea a peste 100 km de conductă veche, deteriorată, am reușit să reducem cu 12% pierderile de apă din rețea și să diminuăm implicit și pierderile financiare.

Prin comparație, în timpul administrației precedente care a investit insuficient în termoficare, aceste pierderi au crescut anual ajungând până la 50%”, a transmis Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook, alăturînd și un grafic „sugestiv” prin care s-ar demonstra că pierderile de apă, anuale, din rețeaua de termioficare a Capitalei, au scăzut în mandatul său.

„Pierderile nu scad din punct de vedere procentual, scad doar ca volum”

Sursele Gândul au dezvăluit, în exclusivitate, că primarul general al Capitalei oferă bucureștenilor jumătăți de adevăr și informații trunchiate pentru a-și susține așa-zisele realizări, inclusiv la nivelul termoficării din București.

Totodată, aceleași surse au explicat și de unde provin diferențele, oferind un tablou sugestiv al unei „termoficări paralele” în care trăiește Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.

Realitatea este că aceste informații prezentate de Nicușor Dan sunt trunchiate. Nu sunt neadevărate, dar sunt manipulatoare. De ce? pentru că el spune «Domn`ne, a curs mai puțină apă de adaos, deci am reparat».

În realitate, lucrurile stau așa: cantitatea de apă pierdută este influențată, în primul și în primul rând, de cantitatea de apă pe care o tranzitează prin această rețea. Cu cât cantitatea de apă scade, cu atât pierderile scad din punct de vedere al masei, ca și volum. Dar nu scad din punct de vedere procentual.

Din punct de vedere procentual, pierderea a crescut. Drept dovadă stă și bilanțul energetic care a fost aprobat în 2023, care a transmis că pierderile au crescut la aproximativ 37 % și chiar peste, mai mult decât în anii anteriori”, au precizat sursele Gândul.

„Nicușor Dan minte de îngheață apele”

Sursele Gândul punctează că primarul general al Capitalei nu face altceva decât să mintă, pentru că, dacă oprești apa pe zone întregi ale Capitalei, vei avea pierderi mai mici, e drept, dar e vorba despre o diferență de volum, nu procentuală. La nivel procentual, pierderile sunt mult mai mari.

„Explicația este simplă. Atât de rea este stare sistemului, încât nu se mai merge cu aceleași presiuni și debite. Și prin prisma faptului că a fost mai cald dar și pentru că, atunci când făceau reparații, opreau toată zona. Foarte multă lume era afectată până reparau, zile întregi, și logic că dacă oprești atunci nu mai curge apa.

Înainte, tocmai pentru ca oamenii să nu fie afectați, se efectuau reparații luându-se în calcul și o cantitate de apă pierdută, o pierdere economică, totul pentru ca oamenii să nu sufere în case.

De aici vin aceste diferențe de volume, iar Nicușor Dan iese cu asta și spune că au scăzut pierderile. Minte de îngheață apele”, au dezvăluit sursele Gândul, în exclusivitate.

Cum se joacă Nicușor Dan cu cifrele și le arată numai pe cele „convenabile”

Sursele Gândul au explicat cum se „joacă” Nicușor Dan cu cifrele pe care le prezintă public, într-o încercare aproape disperată de a demonstra bucureștenilor că e mai bine în mandatul său decât în alți ani. Dar a apărut o explozie a debranșărilor, așa cum arătam mai sus, cei nemulțumiți fiind, în mandatul lui Nicușor Dan, de patru ori mai mulți!

Este o explozie a debranșărilor. Dar și pierderile sunt foarte mari. Nicușor Dan spune că pierderile s-au redus prin lucrările care au fost făcute, în bilanțurile aprobate de CGMB au crescut. Ce spune Nicușor Dan, de fapt? Pentru că aici este o chestie în care ne jucăm cu cifrele și le arătăm numai pe acelea care ne convin.

Nicușor Dan spune că a scăzut cantitatea de apă de adaos, dar din punct de vedere cantitativ, respectiv câți metri cubi. Problema nu este din punct de vedere cantitativ, ci este din punct de vedere procentual, pentru că tu – cu cât vinzi mai puțin – cu atâta apă rulezi.

Exemplu:

  • Dacă ai debit de 100.000 de metri cubi, pierderea va fi de 30.000.
  • Dacă ai debit 50.000 de metri cubi, logic că pierderea nu va mai fi de 30.000, va fi aproape la jumătate.

Și Nicușor Dan spune «Ia uite, pierderea mea e de 15.000 metri cubi, față de cât aveau nemernicii ăia înainte, pierdere de 30.000 metri cubi». Dar, procentual, una e 30%, alta e 45%. Nicușor Dan, procentual, pierde mai mult. De asta sunt oamenii atât de «mulțumiți», de se debranșează din ce în ce mai mulți. Sunt de patru ori mai mulți nemulțumiți de termoficare ca înainte de anul 2020”, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate. (informații detaliate AICI)


Citește și:

Radu Dinulescu, avocat, despre suspendarea PUZ-urilor: „Dacă cineva, acum, în Sectorul 3, vrea să construiască un coteț unui câine, nu poate să o facă” | VIDEO EXCLUSIV, „Cu Gândul la București”

Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei: ”Clotilde Armand se găsește într-o REALITATE PARALELĂ cu a cetățenilor, se reprezintă doar pe sine”

Se adâncesc pierderile cauzate de BLOCAJUL URBANISTIC impus de Nicușor Dan. BREC: ”Scade numărul locuințelor livrate în București”

EXCLUSIV | Capitala se sufocă, dar Nicușor Dan vorbește despre traficul ”lejer” din 2035! Avocat: ”E disperat, a intrat în campanie cu un an înainte!”

Nicușor Dan preferă dușurile calde, nu reci, și a scăpat ”porumbelul” la TV: ”Spune-i că-l bag în…”

EXCLUSIV | Nicușor Dan, acuzat că îl „hărțuiește” pe primarul Sectorul 2: „Vendetă, exces de putere, se crede iar pe cai mari!”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online